ȘCOALA
GIMNAZIALĂ NR. 4 SUCEAVA
O ACTIVITATE DE SUCCES
“ȘCOALA ALTFEL”
2018-2019
TITLUL ACTIVITĂŢII:
MUNȚII APUSENI –
O OAZĂ DE FRUMUSEȚE AUTENTICĂ / ȚARA MOȚILOR – REGATUL ÎNĂLȚIMILOR ȘI AL
LIBERTĂȚII
Scopul excursiei a fost:
ü Cunoaşterea,
înţelegerea şi aprecierea valorilor culturale, istorice şi naturale ale țării.
ü Stimularea interesului elevilor pentru cunoaşterea de
locuri noi şi pentru studiul naturii;
ü Formarea de competenţe legate de protecţia mediului,
conservarea şi valorificarea potenţialului natural al zonei;
ü Formarea şi dezvoltarea la elevi şi părinţii acestora a
unui comportament ecologic.
ü Creşterea coeziunii colectivului de elevi şi consolidarea
spiritului de echipă, a relaţiilor de prietenie, stabilirea unui climat de
încredere, favorabil comunicării;
ü Crearea unor reguli de comportament responsabil şi
împărţirea echitabilă a sarcinilor între membrii grupului;
ü Iniţierea şi desfăşurarea de activităţi cu caracter
recreativ, relaxant.
ü Petrecerea
unui timp liber de calitate.
DURATA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII: excursia / proiectul educațional s-au desfășurat în periaoada
30 mai - 2 iunie 2019, în zona MUNȚILOR
APUSENI, pe ruta SUCEAVA – SALINA PRAID – TG. MUREȘ – ARIEȘENI –
PEȘTERA SCĂRIȘOARA – PEȘTERA URȘILOR – PEȘTERA MEZIAD - ROȘIA MONTANĂ – CASCADA PIȘOAIA – AVRAM
IANCU - CHEILE TURZII – CLUJ NAPOCA – SUCEAVA .
CAZAREA a fost la COMPLEXUL TURISTIC SARRA VANK ARIEȘENI.
ELEVII PARTICIPANŢI: 32 de elevi (elevi proveniți de la Școala Gimnazială
Nr. 4 Suceava
și Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia)
Motto: „Excursiile
te învață mai mult decât zece biblioteci la un loc”
(Nicolae Iorga)
NISTOR BOGDAN – profesor geografie ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 SUCEAVA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu